Momente de groază pentru un Războinic de la Survivor România. A fost la un pas să-și piardă fratele geamăn și a dezvăluit experiența traumatizantă prin care a fost nevoit să treacă.
Mereu cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când pierde un punct în fața Faimoșilor, Emanuel Neagu, din echipa Războinicilor, este un supraviețuitor în viața de zi cu zi, demonstrând că optimismul învinge și cele mai grele încercari ale vieții. Concurentul de la „Survivor România” își descrie viața ca un „roller coaster plin de experiențe”. Una dintre acestea îl privește pe fratele său geamăn, marcându-i existența pentru totdeauna. (CITEȘTE ȘI: CE MĂNÂNCĂ, DE FAPT, CONCURENȚII SURVIVOR ROMÂNIA ATUNCI CÂND CAMERELE DE FILMAT SUNT OPRITE)
„Aveam un pic peste 16 ani cand fratele meu a fost spitalizat, deoarece a fumat etnobotanice; se afla intr-un anturaj foarte prost. Au venit salvarea si politia, l-au luat de pe jos si l-au dus la spital. Doua saptamani am stat langa el, impreuna cu mama, ii umezeam buzele cu servetelul. Era legat de pat si nu avea voie sa bea apa. M-a marcat experienta. Cand eram mici mergeam impreuna peste tot. Dar din momentul in care am intrat la liceu, am avut anturaje diferite”, a povestit dansatorul înainte de a pleca la „Survivor România”.
Viața războinicului a fost o luptă constantă pentru supraviețuire, pe care a câștigat-o mereu prin muncă. A copilărit la țară cu multe lipsuri. Când avea 13 ani, părinții săi au divortat, iar mama sa, pe care o numește „talismanul norocos”, a făcut eforturi mari să îi crească pe el și pe fratele său geamăn. Admis la liceu, s-a mutat în Ploiești și a muncit din greu pentru a se susține financiar, dar și pentru a-și urma pasiunea pentru dans. (VEZI ȘI: DRAMA NEȘTIUTĂ A SPORTIVEI ANA PAL: “A DEVENIT MAMĂ LA 19 ANI, DIN ÎNTÂMPLARE”. EA A FOST DESCALIFICATĂ DE LA SURVIVOR ROMÂNIA DUPĂ CE L-A BĂTUT PE UNUL DINTRE RIVALII SĂI)
„La 15 ani m-am angajat intr-un restaurant din Ploiesti. Ziua lucram picol si seara faceam show-uri de dans. De atunci am tot muncit. Nu aveam bani mai deloc. Am impartit si pliante o perioada, iar la 16 ani am lucrat ca si animator la petreceri pentru copii si mi-a placut. Am fost si clovn magician, mi se spunea
Emanuel Neagu este obișnuit cu lipsurile, având adeseori zile în care mănâncă și acasă doar orez, investind ceea ce câștiga în formarea lui ca dansator. Dacă perseverența sa îl va duce spre marele premiu de la „Survivor România”, aflați urmărind reality-ul show-ul de la Kanal D.